Despre ordine si dezordine

Nu sunt chiar dezordonata, dar nici departe de starea asta. As spune ca problema este ca nu sunt constanta in acest sens. Adica fac ordine si curatenie, dar nu am o rutina sau anumite reguli pentru a face asta si  nici o periodicitate. Astfel ca, daca nu fac 2-3 zile, se aduna o gramada de chestii de strans si de pus la loc care ma coplesesc de multe ori. Asta fara sa mentionez ca „ordine”  in adevaratul sens al cuvantului nu are cum sa existe intr-o casa cu un copil de 2 ani, zvapaiat si curios si cale-afara.

Pentru ca ordinea si curatenia imi dau o stare de liniste si un fel de pace interioara, oarecum, am ajuns la concluzia ca trebuie sa le tratez cu mai mare seriozitate si implicare. Iar pentru a putea face asta, am nevoie de un plan bine pus la punct si de cateva trucuri/sfaturi/lectii de organizare. Un astfel de model am gasit pe site-ul http://www.flylady.net/, dar simt ca informatiile de acolo sunt prea stufoase si prea multe deodata. Am citit de asemenea diverse bloguri de pe la noi care au aplicat, intr-o masura mai mica sau mai mare, ideile de pe acest site. Nu le voi mentiona deocamdata, deoarece am nevoie de mai mult timp de documentare si nu as vrea sa nedreptatesc pe nimeni.

Stiu ca nu e prima oara cand scriu despre asta, dar n-am pus nimic in aplicare pana acum. Imi doresc foarte tare sa nu raman la stadiul de wishful thinking de data asta. Cu atat mai mult cu cat urmeaza sa ne mutam in casa noua in viitorul foarte apropiat. Si simt ca noua noastra casuta, la fel ca noi, merita sa o tratez mai bine, sa fie mai curata, mai ” aerisita”. Sunt convinsa ca daca voi face macar pe jumatate din tot ce im propun acum in legatura cu acest subiect, voi reusi tot mai multe pe viitor si viata noastra va fi mai usoara, iar eu voi fi cu siguranta mai linistita.

Revenind la site-ul mentionat mai devreme, am senzatia ca iti da prea multe task-uri la un moment dat. Poate ca ma grabesc, dat fiind ca pana acum nu am facut nimic decat sa citesc. Iar toate femeile astea care pun in aplicare regulile Fly Lady par foarte incantate si spun ca nu e deloc greu. Dar am o senzatie sacaitoare ca totusi nu e chiar ce imi trebuie mie. Sau, ca sa fiu mai exacta, sunt foarte multe lucruri numai bune de aplicat din acest „program”, dar trebuie sa le adaptez cumva la mine si la necesitatile mele si sa imi fac propriul plan de bataie. De aceea spuneam ca am nevoie sa ma documentez mai mult. De asemenea trebuie sa ma apuc sa imi fac liste de organizare. Chiar daca le voi schimba pe parcurs, in functie de necesitati, imi vor fi utile. In prima faza, pentru a ma orienta si a sti de unde sa incep.

In alta ordine de idei, am cateva intrebari la care nu gasesc raspuns.

1. Am o „conditie fiziologica” care ma obliga sa imi petrec o perioada de cateva luni mai mult in pat, sa evit efortul si stresul. Cum impac asta cu task-urile necesare?

2. Am un sot care e very helpful si ma ajuta la curatenie si la multe altele atunci cand e nevoie (I really love you for that, M!), dar refuza sa iasa din ritmul si obiceiurile lui. Printre aceste obiceiuri as mentiona ca lasa lucruri imprastiate peste tot prin casa, in mod constant, nu accepta ca lucrurile au un loc al lor si imi da senzatia ca face mai multa dezordine decat gasesc eu acceptabil. Cum il conving ca nu mai pot functiona asa?

Are cineva idei sau sfaturi?

Discutii

1 an si 11 luni

Edi: Popim (poftim), tati, manuta! Pimbam!

Tati: Unde ne plimbam tati?

Edi: Pimbaie! (plimbare)

Tati: Dar unde anume mergem la plimbare tati?

Edi: Bututie! (bucatarie)

Ajung in usa bucatariei…

Edi: Apinde tati imina!
Dupa ce o aprinde, il intreaba tac-so: Ce vrei tati de la bucatarie?

Edi: Biiii!!! (biscuiti)

Tati: Trebuie sa o intrebi intai pe mami.

Vine Edi alergand la mine, strigand de pe drum BIIII.

Eu:Cum spui mami?

Edi: Te og umos! pupic

De cele mai multe ori cedez, si alearga victorios inapoi la taica-su sa ii dea “premiul”. Mai misto e insa cand raspunsul meu e negativ. El tot alearga victorios si cere BI. Si daca sotul il intreaba daca i-a dat mami voie, raspunde cu gura pana la urechi : DAAA!

O fi bine?

1 an jumate

Când m-am apucat să îmi fac cont pe wordpress cred că fi-miu avea vreo 3 luni, și abia gângurea ceva , iar eu și ta’su eram undeva sus prin Nirvana (sau cel putin acolo îmi imaginez eu ca e) cu fiecare sunețel pe care îl mai scotea gâza. Eeeee, uite că timpul a zburat și gâza face mâine un an jumate. Ne plimbam într-o zi toți trei bucuroși nevoie mare, și mă lovește dintr-o dată gândul în timp ce așteptam la un semafor, așa că îl întreb pe ta’su:

– Băi, ție îți vine să crezi ca noi avem copil de aproape un an jumate?

– Băi, NUU!!!!

Și pe lângă toate gângurelile și sunetele și chiotele pe care le scotea și încă le mai scoate, a început să vorbească mai una, mai alta. Spre rușinea mea, nu mai țin minte exact data când a spus pentru prima oară MAMA. Tata zicea de ceva vreme pe atunci, asta e sigur. Era undeva în iarnă. Cert e că am fost în extaz. Dup-aia a început să ne zică mami și tati. Încă ne strigă mai toată ziua, și zău că nu m-am săturat.

A mai trecut ceva timp și a inceput să meargă, pe 20 mai, asta o știu bini di tăt. Adică să meargă singur, că de ținut de mânuțe mergea de mult, dar cred că mi-era mie teamă că o să cadă și se sparge sau ceva de genul. În prima zi cred că a mers vreo 2 ore neîntrerupt, și era nespus de bucuros. Dacă nu trebuia să mă țin după el, sigur eram leșinată pe undeva prin vreun colț, de fericire desigur.

Și apoi a tot început să trăncănească. Mai mereu, îi merge gura, și din ea ies chestii de genul:

be = bec

bi = biscuiți

ghi = grisine

muuu = muuu (vaca e animalul pe care îl strigă cel mai des, dar nu se apropie nici picat cu ceară de ea atunci când mergem la țară).

coco =  orice fel de păsăret, pui găini, cocoși, porumbei.

pis

am = ham

chi = chiț

Și unde se află toate animalele astea? Evident, la țară, la MAMAIII și TATAIIII. După ultima vizită pe la ai mei, s-a îndrăgostit iremediabil de tataie, și îl strigă zilnic, totdeauna în combinație cu muuu.

Când ieșim în parc, ne încălțăm cu DADAIII, adică cu săndăluțele. Și mergem să ne întâlnim cu ADIII (Andreea), ATI (Alessia/Alex), ACO (Antonia), BABI (Gabi), Ma (Maria) și cu cine s-o mai nimeri.

Mai avem în dotarea vocabularului:

baiii / baie (mai rar varianta a doua) = baie

gagau – aragazu’

ado = alo

ibi = iubita ( cu referire la cățeaua de la bloc, care mai nou doarme sub balconul nostru, și e dragoste mare între ei)

epi = fetița (tot la cățea ne referim)

auuu = lupul (la un moment dat toate animalele faceau auuuu)

au (scurt) = cînd se lovește ușor

bebe

Cam atât îmi vine în minte deocamdată, cu siguranță mai sunt și altele, dar mai e timp să le scriem si pe ele.

Aaaaa, strigă apa din 5 in 5 minute. Uneori vrea apă, alteori cântă, după melodia Loredanei. Când nu cântă apa, cântă Tranquilla, ceva de genul: Trrrrrrr, uou uou uou uou.

Și când nu ne strigă pe noi sau pe bunici, o strigă pe Mi (Mihaela).

Dar cel mai important e că avem un copil deștept foc (știu că sunt subiectivă și mă laud, aș fi anormală altfel, doar e singurul meu copil). Nu știu alții cum sunt, dar când am fost ultima oară la țară și pe drum l-am întrebat unde mergem, copilul a răspuns singur, fără nici un hint de la noi: MAMAIII, TATATIII!!!!!

Gunoierii…

Mai acu’ vreo 2 zile eram, ca de obicei, cu fi-miu prin parc. Acolo, cei mai buni și mai fideli prieteni ai noștri sunt copacii și gropile din jurul rădăcinile lor, desigur pline cu țărână. Eu am inteles de ceva vreme ca lui Edy ii plac nisipul, tarana si toate rudele si rubedeniile lor, si cu cat se mozoleste mai tare cu atat e mai fericit. Asa ca il las sa se joace acolo. Sunt zile cand cea mai mare parte a timpului pe care o petrecem in parc se desfasoara la radacina pomului. (Noroc cu aia de au inventat masina de spalat! ) Sa exemplificam, zic:

IMG_20130718_194210

Acuma insa avea si un bonus: o minunata colectie de mucuri de tigara. Care pe fi-miu il atrag ca un magnet. Noroc ca intre timp a invatat ca trebuie sa mi le dea sa le pun la gunoi, desi mult mai tareas fi preferat sa nu puna deloc mana pe ele. Dar, deh… Si cum nu prea aveam eu chef sa fac curat dupa toti nesimtitii din parc pentru care nu s-a inventat cosul de gunoi, ii zic ca noi astazi nu mai adunam mizeriile alea, ca noi nu suntem gunoieri, il iau de mana si dau sa il duc in alta parte a parculetului. Si uite asa incepe Edy sa strige: goieee, goieee, goieeeeeee.

Poate ca m-am inselat eu ….

NOTA!!! Nu am nimic cu fumatorii, dar imi vine sa ii strang de gat pe aia care nu sunt in stare isi arunce mucul de tigara la cosul de gunoi. Fratilor, pentru asta s-a inventat!! Aaaa, si pentru cojile de seminte!

Organizare

Intentionez sa fiu organizata de acum incolo. Si nu ma refer neaparat aici pe blog, ci la modul general. Trebuie sa incerc sa imi fac un program, o rutina pe care sa o respect zi de zi, in asa fel incat sa imi pot tine casa curata si in ordine tot timpul. Lucruri mici, care nu consuma prea mult timp, dar care trebuie facute zilnic.

In acelasi timp, realizez ca asta e un target foarte dificil de atins cand ai un copil de cateva luni care cere constant atentie. Ma rog, orice copil, indiferent de varsta, cere atentie. Dar parca e altceva cand ai un prichindel mic care nu stie cum sa iti spuna ce vrea, daca il doare ceva, daca ii e foame etc. (desi intre noi fie vorba, cand lui Edy i se face foame tare, trebuie sa fii idiot sa nu iti dai seama :D)  Dar nu cred ca e totusi imposibil. Ieri, spre exemplu, am aflat ca poti impaca si copilul, si spalatul vaselor foarte bine. Cum? Pai am incercat inital sa las copilul cu niste muzica, in balansoar, in sufragerie si eu sa merg la bucatarie. Si de la bucatarie inapoi la copil, din 3 in 3 minute, ca tot maraia. Mi-am dat seama ca nu prea e productiv, si ca experienta se va termina prin a-mi pieri cheful de munca si a lasa chiuveta plina de vase si toate chestiile imprastiate prin bucatarie si prin a avea un bebelus nervos si plangacios. Asa ca am schimbat strategia. Am mai linistit inca o data piticul, iar in urmatoarele minute am eliberat la foc automat unul din blaturi, pe care am instalat ulterior prichindelul. 😀 (cu tot cu balansoar, evident). Si uite ca in felul asta am putut sa imi vad de treaba linistita, sa termin ce imi propusesem pe acolo, si sa vorbesc constant cu copilul, sa nu se plictiseasca sau sa se enerveze ca e singur, si sa ma rasplateasca cu niste ranjete de milioane si gangureli pe masura.

In alta ordine de idei, cel mai probabil e ca nu voi putea sa ma tin prea bine de plan, ceea ce nu tine neaparat de copil si ingrijirea lui, ci de mine, de faptul ca va dura ceva pana imi vor intra in reflex toate cele, care nu sunt noi, dar care nu au avut niciodata o ordine prestabilita. Sper doar ca in timp sa reusesc sa imi impun cat de cat o rutina. Iar inspiratia o am de pe acest blog: dulcecasa.blogspot.com, care are doua sectiuni foarte tari din punctul meu de vedere: http://dulcecasa.blogspot.com/p/rutina-zilnica.html si http://dulcecasa.blogspot.com/p/organizarea-casei.html. Ce imi mai ramane de facut acum e sa adaptez ideile atat de folositoare de acolo la necesitatile si felul meu de a fi. Dar despre asta, intr-un alt post 🙂

 

Dileme …

Stau si ma intreb de vreo 2 zile ca proasta de ce mi-oi fi facut eu blog?
Sa fie oare din cauza ca in ultima vreme am tot citit bloguri si forumuri si mi s-a parut o chestie cool, si mai ales de cand sunt mamica si in fiecare zi caut cate una alta pe net legat de bebelusi si ale lor probleme si am gasit multe chestii utile pe blogurile altor mamici? Asta ar cam insemna ca merg cu turma, ca sunt, poate fara sa o fi realizat pana acum, exponent al zicalei „ce face omu’ face si maimuta” 😛 Dar asta e…. Pana la urma, nici nu cred ca citeste careva ce bazaconii scriu eu pe aici (poate sotul, daca ii distribui). Dar o iau pe aratura.
Treaba e ca pe toate acele bloguri pe care le tot citesc eu, oamenii aia au ceva de spus, e util sau fun, dupa caz (cel mai misto e cand sunt combinate), au idei bine legate, structurate ok si iti face placere sa citesti. Eu ma uit la 3 randuri pe care le-am scris si imi vine sa imi dau una in cap. Pai chestia asta are fatza de blog?
Da’ uite ca nu ma las, si mai devreme sau mai tarziu gasesc eu ce sa scriu interesant aici.

Cred ca o sa incerc sa scriu cat mai multe despre copii, despre ce inseamna pt mine rolul mama/parinte, cum ii fac fata acestui rol si cum se dezvolta copilul meu sau ce probleme intalnim pe drum. Si sper ca toate astea sa fie utile, daca nu altor persoane (in eventualitatea in care mai citeste cineva ce scriu eu pe aici), macar mie sa imi pun in ordine ideile.

Nu sunt o impatimita a culorii roz, desi din titlu poate ca la asta s-ar gandi s-ar gandi majoritatea celor care citesc asta. Cu exceptia celor care se gandesc la melodia celor de la Aerosmith …. 🙂
Cu toate astea insa, a fost o zi din viata mea cand mi s-a parut cea mai grozava culoare ever, reprezentata de doua linii micute pe testul de sarcina. Cred ca am inceput sa imi iubesc copilul inca de pe atunci, de cand nu insemna mai mult de doua liniute, pe cat de mici, pe atat de importante in viata noastra.

%d blogeri au apreciat: